Blăstăm rea-voința Ce-l face pe om neom, Blăstăm neputința Ce-nlănțuiește ființa Și mai blăstăm Pe omul ferecat în somn, Prins în cerc de necuprins. Înfrunt chemarea care Stârnește năpustul în om, Înfrunt povelenia surdă Ce răsucește mintea, Șirag pângărit, acum tămăduind! Suflet de om închin, Ridicat la neam curat, Din obârșie întemeiat, Întrupat hialin. Din inimă să-și împartă plinul, Cu mintea să-și oprească timpul, Iar lumea să-i cânte ritmul. Și când liniștea golește Ce de-o viață într-una gonește, Am plecat la despletit sorocul Ca să îmi re-ntâlnesc norocul. Timp de-o clipă Ce-aprinde-n loc ființa, Natura soarbe omul Și-și țese-n tihnă firea. Și când vântul mi-a șoptit, Că vremea mi-a venit, Să mă-ntind la infinit, În duhul nesfârșit. Blăstăm rea-voința Ce-l face pe om neom, Blăstăm neputința Ce-nlănțuiește ființa Și mai blăstăm Pe omul ferecat în somn, Prins în cerc de necuprins. Înfrunt chemarea care Stârnește năpustul în om, Înfrunt povelenia surdă Ce răsucește mintea, Șirag pângărit, acum tămăduind!